Se inseala cine crede ca Parisul este numai unul. Ca sa va dau doar un exemplu, mai exista un
Paris si in sudul
Basarabiei. Si mai sunt si altele. Chiar acum cateva zile am aflat de un
Paris prin
judetul Olt, un catun facand parte din satul
Optasi-Magura, destul de aproape de
Scornicesti. Suna ciudat, nu-i asa? Un catun numit
Paris, la care ajungi numai trecand printr-un vad, pentru ca pod nu exista. Daca apa e mica, treci vadul usor, pe jos sau cu masina. Insa primavara se umfla apele, si atunci doar caruta trece peste puhoi, altfel nu mai ajungi la
Paris. Un catun de cateva zeci de case, cu un magazin mititel si saracacios, botezat butic, in care poti sa dai pe gat o tarie ieftina, un drum cam nepietruit, si parizieni care fac haz de necaz tot timpul. Am fost de multe ori la
Slatina si am cunoscut o gramada de oameni de prin satele din jur. Ei, uite ca printre ei se aflau si cativa
parizieni.
Dar de unde o veni numele catunului din
judetul Olt? Nimeni nu stie precis, exista cateva ipoteze, toate cam deocheate. Iata una dintre ele:
Am auzit ca, inainte de razboi, obisnuia sa vina pe linia asta, care se numea atunci drumul de manevra, un perceptor, sa-si ia dreptul. Cand il vedeau ca vine, oamenii se ascundeau si dezlegau cainii sa-l alunge. Vazand atatia caini pe ulita, perceptorul ar fi zis ca numai in Paris, capitala, mai sunt asa de multi si asfel a ramas si numele catunului.
Cu
Parisul din sudul
Basarabiei este o istorie mai lunga. Nu l-am vazut niciodata, dar stiu de el din copilarie. Tatal meu traise nulti ani la
Galati. Era intre cele doua razboaie mondiale, iar
Basarabia se unise cu patria ei mama. Pana la
Paris nu era deci prea departe, iar tatal meu si prietenii lui, toti foarte tineri pe vremea aceea, glumeau intre ei,
ma duc si eu la Paris pentru vreo doua zile.
Vorba asta mi-a ramas in minte, de parca ar fi fost si pentru mine simplu sa dau o fuga pana la
Paris. Insa alte informatii nu aveam, decat gluma de care tatal meu imi pomenise de fapt doar o singura data. Iar de ajuns acolo, era mai greu chiar decat sa te duci pana in
Parisul frantuzesc.
Bugeacul (cum mai este cunoscut sudul
Basarabiei), cu
Parisul lui cu tot, face parte acum din
Ucraina, formand cu tinutul de dincolo de
Limanul Nistrului o singura zona administrativa,
regiunea Odesa.
Anii au trecut, am reusit odata sa ajung si in
Parisul de pe malul
Senei, dar la cel din
Bugeac tot n-a fost sa fie.
Acum vreo doua saptamani, un prieten a postat pe
Facebook o imagine a unui sat: cateva cladiri lunguiete ordonate perpendicular pe un drum larg de tara. Titlul mi-a atras atentia:
Romania. Moldova. Cetatea Alba. Tarutino. Paris. 1940.
Era prima imagine din
Parisul basarabean pe care o vedeam, si prima indicatie pentru a localiza asezarea:
Paris,
Tarutino,
Cetatea Alba, inseamna ca localitatea
Paris facuse parte pana in 1940 din
plasa Tarutino, la randul ei parte din
judetul Cetatea Alba.
Am inceput sa caut pe web, pentru a da de o surpriza: intre cele doua razboaie mondiale
Parisul a facut parte de fapt din
plasa Tatar-Bunar (asezarea fiind insa foarte apropiata si de
Tarutino).
Oricum, aflasem ca
Parisul se afla intre
Tarutino si
Tatar-Bunar. Pasul urmator era gasirea unei harti a zonei. Aici alta dracie: intre timp numele localitatii s-a schimbat! Se cheama acum
Veselyi Kut (Веселый Кут), ceea ce pe romaneste inseamna
Unghiul Vesel, sau
Coltzul Vesel. Peste asta,
Veselyi Kut nu este nici el unul singur, asa ca daca nu esti atent, dai de o harta a unei zone cu un alt
Coltz Vesel, mai aproape insa de
Kiev.
Pana la urma am dat de harta cu
Parisul devenit
Veselyi Kut si asezat intre
Tarutino si
Tatar-Bunar:
Odata toate lucrurile astea stabilite, am inceput sa caut pe Internet imagini ale
Parisului basarabean. Aici o noua surpriza: ce-am gasit mai intai era o imagine de epoca a unei biserici luterane!
O biserica luterana aratand fara nici un cusur si aflata intr-un sat asezat intre
Tarutino si
Tatar-Bunar, fie el chiar purtand un nume atat de sonor cum este
Parisul, asta imi parea de mirare, insa curand aveam sa dau de tot mai multe surprize.
Pe langa
Paris, in zona existau localitati precum
Leipzig, Wittenberg, Klöstitz, Katzbach, printre multe altele cu nume sunand la fel de nemteste. Alaturi de ele si nume romanesti, unele avand un farmec cu totul aparte, ca de pilda
Frumusica sau
Gradina. Cat despre numele rusesti de localitati, astea erau de fapt nume de batalii din timpul razboiului cu
Napoleon (
Tarutino, Berezina, sau Borodino).
Azi insa numele de localitati de acolo sunt mai toate ucrainiene,
Halle a devenit
Alisivka,
Strassburg (ca exista acolo si un
Strassburg) a devenit
Alkalyia, pana si
Cetatea Alba se numeste acum
Bilhorod Dnyiestrivskyi. Cat despre biserica luterana din
Paris (azi numit
Veselyi Kut), arata acum la fel cum arata orice cladire abandonata.
Iar cand am pus totul cap la cap am reusit sa inteleg un capitol de istorie, care a inceput pe la 1814 si s-a terminat fix in octombrie 1940:
prezenta colonistilor germani in Basarabia.
Aducerea de colonisti germani in tinuturile dintre
Prut si
Nistru (smulse in 1812 de catre Rusia din trupul
Moldovei) a inceput dupa incheierea razboaielor cu
Napoleon. Colonistii erau improprietariti si primeau unelte agricole, intreaga comunitate bucurandu-se de un regim fiscal avantajos si de un grad ridicat de autonomie, religioasa, culturala si administrativa.
Primii colonisti veniti au ramas cunoscuti sub numele de
colonisti varsovieni, ceea ce nu inseamna ca erau polonezi - erau tot germani, care pe la
1800 se mutasera din regiunile lor de origine intr-o zona apartinand in
acel moment regatului Prusiei, trecuta apoi sub autoritatea
Marelui Ducat al Varsoviei, apoi sub administrare tarista - pentru acesti germani era asadar o a doua migrare in mai putin de douazeci de ani.
In general colonistii germani au venit din regiuni foarte diferite, asa incat in fiecare sat intemeiat de ei in
Basarabia se vorbea un alt dialect. Unii erau din provinciile germane din nord, li se zicea aici, poate impropriu,
kashubi. Celor sositi din sud li se zicea
svabi, originari din
Suabia adica (ceea ce ii diferentiaza de
svabii din Banat - cu ei e alta poveste, pe care voi incerca sa v-o spun altadata).
Sa ne intoarcem insa la
Paris, ca am cam uitat de el. Satul a fost intemeiat in 1816, cu
colonisti varsovieni. care l-au botezat la inceput
Alecksuesswerth, probabil in amintirea localitatii din
Netzedistrikt (una din regiunile acelea cand prusace, cand poloneze) pe care o parasisera pentru a veni aici. A fost insa repede redenumit
Paris prin decizie venita dela
Petersburg, dela Ministerul de Interne al Rusiei. Motivul nu era celebrarea capitalei franceze, cum am fi putut banui, ci cu totul altul, un motiv care azi pare bizar, dar in momentul acela isi avea rostul lui: in urma marii
Batalii a Natiunilor dela Leipzig, armata tarului ajunsese pana la
Paris!
Bun, deci
parizienii din
Bugeac erau
varsovieni de pe
Valea Netzerului, ca sa zic asa, dar acum ma veti intreba de unde plecasera prima oara, cand se mutasera in
Netzedistrikt? Se pare ca din zona
Mecklenburgului, adica de undeva de pe langa
Rostock,
Schwerin sau
Neubrandenburg, asadar din nordul Germaniei.
Si daca mergem si mai indarat in timp, pot sa va zic ca am dat de o alta surpriza:
parizienii ar fi pana la urma chiar
parizieni! Ma rog, nu chiar
parizieni, dar oricum francezi:
hughenoti care ar fi venit in tinuturile germane din cauza persecutiilor religioase. Deci Franta (nu chiar
Paris) - Germania (
Meklenburg) - Polonia (
Netzedistrikt) - sudul
Basarabiei (
Paris). Este o ipoteza frumoasa, nimic de zis, insa nu se sprijina decat pe o singura observatie: existenta in
Parisul basarabean a multor nume de familie care suna frantuzeste (chiar daca au fost in timp germanizate):
Allmer,
Fano,
Fercho,
Jans,
Kison,
Kroisandt,
Reppnack,
Salo. Am gasit observatia asta intr-un singur loc: o carte (
Suckut, Arthur: Paris in Bessarabien. Herausgegeben zum 170. Jahrestag der Gründung des Dorfes Paris, im Eigenverlag, 1986), citata in
http://www.armin-zimmermann.eu/Bessarabien/Herkunft/Bessarabien_englisch.html#Paris.
Venirea colonistilor si intemeierea de sate germane a continuat pana la 1840. Si au ramas acolo pentru multe decenii, reprezentand vreo 3% din totalul populatiei basarabene, pastrandu-si identitatea lor de germani (ba chiar si dialectele, diferite dela sat la sat), in timp ce tinuturile dintre
Prut si
Nistru si-au trait istoria lor, sudul
Basarabiei fiind in componenta Romaniei pentru vreo douazeci si ceva de ani la in a doua parte a secolului XIX, fiind ocupat apoi iar de Rusia, intreaga
Basarabie unindu-se cu Romania la 1918.
Colonistii germani aveau sa paraseasca
Basarabia in octombrie 1940, dupa ocuparea provinciei de catre Uniunea Sovietica. Plecarea colonisitilor era urmarea unei intelegeri germano-sovietice, in baza
Pactului Ribbentrop-Molotov. In satele ramase goale au fost adusi rusi si ucrainieni.
Am gasit pe
Facebook mai multe imagini legate de plecarea colonistilor germani in octombrie 1940. Imi permit sa fac o remarca: nu este vorba de refugiati, pentru ca, asa cum am zis, colonistii au plecat din
Basarabia pe baza unei intelegeri germano-sovietice in cadrul
Pactului Ribbentrop-Molotov: la acea data relatiile dintre
Hitler si
Stalin erau excelente.
Si o ultima surpriza: am gasit pe web trei filme documentare, create de urmasii de astazi ai acelor colonisti germani din
Basarabia, urmasi care au reusit sa viziteze satele stramosilor lor, azi locute de ucrainieni: un pelerinaj facut pe jos, din sat in sat, insotiti de o caruta de bagaje, trasa de un cal cu un nume extraordinar: Bunik!
Acei colonisti de demult au reusit sa isi pastreze identitatea lor de germani, aflati atat de departe de patrie. Urmasii lor traiesc azi in Germania, si reusesc sa pastreze identitatea bunicilor si strabunicilor lor de pe pamantul
Basarabiei. Sa va dau cateva fraze spuse in filmul al treilea:
Heimat ist kein Ort
Heimat ist ein Gefühl
Wer nicht weiß, woher er kommt, der weiß auch nicht, wohin er geht!
1.
Back to the Roots (
Inapoi la radacini)
2.
Eine Bessarabische Reise (
O calatorie basarabeana)
3.
Der Weg ist das Ziel - zu Fuß in Bessarabie (
Drumul este scopul - pe jos prin Basarabia)
(Amintiri din Garla Mare)
